Cu ocazia Zilei Internaționale a Non-Violenței, școala noastră a organizat o serie de activități educative în parteneriat cu Poliția Locală, având ca obiectiv sensibilizarea elevilor în legătură cu problematica bullying-ului și prevenirea violenței în mediul școlar. La aceste activități au participat toți elevii claselor a IX-a, alături de profesorii coordonatori și de diriginți.

Un grup de agenți de la Poliția Locală a venit în cadrul școlii pentru a susține prezentări interactive despre bullying, violență verbală și fizică, dar și despre impactul negativ pe care aceste comportamente îl au asupra victimelor și a comunității școlare. Elevii au avut ocazia să afle informații importante despre modalitățile prin care pot recunoaște și raporta cazurile de bullying, dar și despre drepturile și responsabilitățile fiecăruia în prevenirea unor astfel de situații.

Discuțiile au fost centrate pe soluții practice și pe exemple din viața reală, iar agenții de poliție au pus accent pe importanța comunicării, a respectului reciproc și a colaborării între elevi și profesori pentru a crea un mediu școlar sigur și pozitiv. Elevii au fost încurajați să participe activ la discuții, să împărtășească experiențele lor și să propună idei pentru prevenirea violenței.

Activitățile s-au încheiat cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, în care elevii au putut discuta deschis cu agenții de poliție despre diverse aspecte legate de securitatea în școli, iar profesorii au subliniat rolul pe care comunitatea școlară îl are în susținerea valorilor non-violenței.

Cooronatori: consilier școlar Popa Diana, prof. Rotar Adriana, prof. Janoko Claudia, prof. Cosovici Gloria, prof. Tătar Mhaela, prof. Buna Alina

Profesori participanți: prof. Dincuță-Tănase Ionela, prof. Maier Mihaela, prof. Lăpușan Camelia